Claudiu Arieșan și Mihai Neamțu despre Epicur versus Marcus Aurelius

Într-o lume plină de cinism și vulgaritate, am recreat arca lui Noe, punând laolaltă personalități culturale, mentori și lideri capabili să lumineze minți și să încălzească inimi.  Cum? Prin conversații esențiale prilejuite de lectura Marilor Cărți, de la Platon, Aristotel, Marc Aureliu sau Apostolul Pavel până la Dostoievski, C. S. Lewis sau Jordan Peterson, fără să ocolim clasicii literaturii motivaționale (e.g., Napoleon Hill, Dale Carnegie, Jim Rohn ori Simon Sinek).  Ce obținem? O viziune proaspătă, principii și valori eterne, dar și direcții de acțiune eficientă în viața de zi cu zi. Vorbitor de 12 limbi străine, profesorul Claudiu T. Arieșan este un clasicist cu preocupări moderne, fiind un activ membru al comunității academice din cadrul Universității de Vest Timișoara. A publicat: Hermeneutica umorului simpatetic. Repere pentru o comicologie românească (1999), Între surâs și rugăciune. Modele culturale din comicologia clasică și patristică (2004), Geneza comicului în cultura română (2010) – toate distinse cu Premii ale Uniunii Scriitorilor. Ca filolog clasic, a scris despre Cetatea literară a Romei. Întemeietorii (2005), a tradus din Lactantius, (Despre morțile persecutorilor și Despre pasărea Phoenix), Ieronim (Epistole) și Arnobius (Contra neamurilor păgâne), a publicat peste 50 de studii de specia­litate și 120 de articole culturale, editând 17 volume în colecțiile de studii clasice și patristice “Logos” și “Cum Patribus”. Membru al Uniunii Scriitorilor și al Societății de Studii Clasice din România, al “Asociației Interna­ționale de Studii Patristice” cu sediul la Paris și al “North American Patristics Society” este Redactor – șef al “Analelor Universității de Vest. Seria Științe Filologice”. A colaborat, între 2002–2004, ca referent științific principal, la ediția electronică integrală din Thesaurus Linguae Latinae. CD ROM realizată sub egida Academiei Germane și apărută în mai multe ediții la K.G. Saur, Thomson Learning Company. Ca om de televiziune, a realizat peste 250 de emisiuni cultural-religioase sub genericele “Spiritul vremii” și “Dialog spiritual” la TVR Timișoara, respectiv “Spirit și credință” și “Axios” pentru postul național TVR 3 cu înce­pere din 2008, colaborând constant, prin recenzii de carte sau cronici de film, și cu postul de Radio Trinitas al Patriarhiei Române. www.marilecarti.ro Emisiune realizată în colaborare cu Radio România Cultural.

Om Podcasten

Suntem fiecare media celor cinci persoane cu care stăm cel mai des de vorbă. Studiile științifice arată că antrenarea sinapselor în creierul oricărui adult se face prin lectură și conversație de calitate. Cuvintele sunt hrana vieții noastre, fiind responsabile nu doar pentru neurogeneză și neuroplasticiate, ci și pentru fericirea oricărui suflet. Iată de ce am creat Clubul Marilor Cărți: comunitatea oamenilor pasionați de creșterea spirituală, intelectuală și profesională. Construim împreună România deșteaptă!