Jocurile Minții- Ep.2- Hai! Du-te în camera ta! cu Ioana Chicet-Macoveiciu

Mi-a rămas în minte povestea cu frica ce ne însoțește. Și acel moment în care a fost nevoie să își dea seama că ea va călători tot timpul cu frica ei. Frica nu dispare, însă ne-o putem face partener de drum. Putem învața să o ascultăm, să îi ascultăm suferința, să îi ascultăm povestea și să învățăm să îi îndeplinim nevoile înainte ca ea să și le țipe. Sunt câteva dintre gândurile cu care vă aștept la întâlnirea de azi cu Printesa urbană.

Om Podcasten

A construi conținut audio este o provocare. Fără să te folosești de simțul vizual e nevoie să transmiți aceleași senzații. Tare mi-am dorit să pot lucra pe un astfel de material, așa că, de acum puteți găsi pe platformele mele online și podcastul - Jocurile Minții. Este împărțit pe sezoane, iar primul este dedicat anxietății, fricii, al doilea relațiilor de cuplu, iar al treilea este despre a sta cu noi înșine. Cel mai recent sezon este destinat ordinii interioare. Pe lângă informații validate de știință, podcastul conține exerciții și tehnici spre a putea lucra mai eficient cu aceste emoții.