Despre schimbare și creștere în business cu Eleonora Ion | Autohton Podcast #23

🎙️ Eleonora Ion este expertă în structurări de business și fondatoarea Nora Business Consulting. Din 2015 a conceput și implementat strategii de dezvoltare pentru echipe și companii. A colaborat atât cu echipe românești, cât și din afara țării, lucrând în peste 15 industrii. Eleonora și-a dorit să aducă valoare în mediul de afaceri prin tot ceea ce face, să ofere mai mult pentru antreprenorii și managerii din România care desfășoară activități operaționale sau conduc echipe. Din dorința aceasta a dat și startul conferinței „Management operațional pe bune", având ca scop oferirea de instrumente practice și inspirație pentru oamenii care fac munca operațională. 🎙️ Beatrice Alexandrescu este Directorul Executiv al Fundației LEADERS și, alături de echipa noastră, dezvoltă programe și experiențe educaționale adaptate realității din România, create pe baza unui model de leadership autohton, care se adresează atât elevilor și studenților, cât și profesioniștilor care doresc să investească în dezvoltarea personală. Beatrice s-a alăturat echipei LEADERS în anul 2011, iar până în momentul de față a dezvoltat și coordonat peste 60 de proiecte educaționale alături de peste 80 de parteneri, care au vizat 15.000 de beneficiari direcți, contribuind astfel la strategia de employer branding, recrutare și sustenabilitate a unor companii importante din România și din străinătate. Este absolventă, la rândul ei, a programelor dezvoltate de Fundația LEADERS și, prin pasiunea sa pentru educație, aduce inspirație și valoare în fiecare inițiativă a organizației. ___________________________ Prezentat de @PanasonicRomania, 📷 Full Frame Lumix S5: https://ldrs.me/panasonic Amplificat de @kissfmromaniaofficial ___________________________ Autohton Podcast este spațiul de conversații creat de Fundația Leaders prin care ne dorim să punem reflectorul pe modele de leadership autohtone din domenii cât mai diverse, să explorăm mecanismele de gândire și viziune din spate și, poate cel mai important, să demistificăm ideea de leadership, să arătăm că atunci când ai motivația necesară poți inspira oameni și schimba contextele din jurul tău, indiferent de background-ul și oportunitățile pe care le-ai avut. ___________________________ Hai să rămânem conectați și în social media: Facebook: www.facebook.com/FundatiaLeaders Instagram: @fundatialeaders TikTok: @fundatialeaders LinkedIn: www.linkedin.com/school/leaders-foundation ___________________________ (C) & (P) Fundația Leaders All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws. In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this video or audio on your channel.

Om Podcasten

Autohton Podcast este spațiul de conversații creat de Fundația Leaders prin intermediul căruia ne dorim să punem reflectorul pe modelele de leadership autohtone din domenii cât mai diverse, să explorăm mecanismele de gândire și viziune din spate și, poate cel mai important, să demistificăm ideea de leadership, să arătăm că atunci când ai motivația necesară poți inspira oameni și schimba contextele din jurul tău, indiferent de background-ul și oportunitățile pe care le-ai avut.