2. O bilă de blană

Ce-i un micinik, n-ai aflat?E ca un balon cu blanăParc-un câine a mâncatO mingiuță dolofană Micinikii încap oriundeSe pot face mari sau miciȘi, în câteva secundeSunt acolo sau aici Fioroși sunt foarte rarNu e genul lor să fieFioroși nu, dar măcarSunt haioși, asta se știe! --- Eu sunt Timok și sunt un micinik. Cum, nu știi ce e un micinik? Hmm, hai să îți povestesc, atunci. Acum mulți ani, noi micknikii arătam ca niște căței. Cu blană aurie și frumoasă, cu urechile fâlfâind, așa, în vânt. Apoi, habar n-am din ce cauză, un strămoș de-al meu a înghițit un balon. El n-a pățit nimic, doar că s-a uitat în oglindă și ce să vadă. Era rotund precum balonul. Și nu mai putea merge normal, ca toți cățeii, în patru lăbuțe. Nuuu. Dar putea țopăi. Țop, țop, din loc în loc. Toți copiii lui și toți copiii copiilor lor s-au născut, apoi, așa. Rotunzi ca niște baloane și țopăicioși nevoie mare. Țup, țup, țup. Doar că noi nu ne oprisem din inventat. Nuu.  Vezi tu, bunicul meu, marele Timocescu, a descoperit ceva interesant. După cum își dorea, putea sufla afară tot aerul din el și putea deveni mic sau subțire sau oricum ar fi avut nevoie să fie.  Și încăpea, astfel, în orice loc, oricât de strâmt ar fi fost el. Timocescu a devenit, astfel, unul dintre cei mai cunoscuți miciniki de pe Pluto.  În plus noi, micinikii, avem cu toții un secret pe care nu-l știe nimeni. Înțelegem perfect limba omuleților de pe Pluto, stăpânii noștri. De fapt, înțelegem limba oricărei ființe cu care intrăm în contact. Doar că nu le spunem asta. Nuu.  Ne prefacem în continuare că suntem animăluțe haioase și neștiutoare. Așa aflăm care omuleți vorbesc frumos de noi și care nu. Cred că toate animalele din lume fac așa. Se prefac că nu înțeleg mare lucru, să fie sigure că știu atunci când stăpânii lor le tratează urât.  Citește continuarea pe Escu.me.

Om Podcasten

Hei, copii! Sunteți gata pentru o nouă aventură? Dacă iubiți poveștile despre animăluțe amuzante, misterioase și pline de surprize, atunci sunteți în locul potrivit! Călătoriți alături de micul nostru erou, Timok, un micinik adorabil, în aventurile sale haioase și pline de învățăminte. Bucurați-vă de fiecare clipă și țopăiți alături de Timok în acest nou și fascinant Univers! Aventurile lui Timok sunt gata să vă surprindă și să vă amuze la fiecare pas. Și, dacă la final veți constata că tocmai ați descoperit un prieten extraordinar, atunci... ne bucurăm că v-am făcut legătura aici, în podcast.