6. Stele, văzute de aproape

M-a bucurat atât de mult că a început călătoria noastră printre stele, încât mi-a venit iar cheful să scriu versuri. Vezi tu, noi micinikii, suntem foarte sensibili. Și, atunci când ne bucurăm tare, vorbim în rime. Vorbim între noi, adica, pentru că ți-am zis că nimeni altcineva nu știe că noi putem vorbi și înțelege ce spun cei din jurul nostru. Așa că, scuză-mă, dar nu mai pot, trebuie să-ți spun o poezie: Pân-atunci eram… cevaCa și tine, un piticDar cu stele-n fața meaN-a mai contat că sunt mic Vezi tu, când pornim la treabăOrice-ar fi: școală, pianMergem zilnic, fără grabăAzi și mâine, an de an Fruntea sus, chiar nu conteazăDe e greu sau e ușorCei ca noi înainteazăChiar de mușchii toți îi dor Și tu ești la fel ca mineCând vrei, poți să faci minuniBine! Uite, chiar de mâineVei porni în misiuni Nu renunți și nu te-alințiCa să poți să le atingiRoaga-i pe bunici, părințiSă te-ajute să învingi Fiecare dintre voiTu, părinții, chiar pisicaVeți învăța jocuri noiȘi veți uita ce e frica O dată la șapte zileMisiuni vin iar, în valȘi așa se fac, agileCincisprezece în total O să mă faci mândru. Foarte!De le termini dintr-un focȘi-ți voi spune mai departeAventura lui Timok!

Om Podcasten

Hei, copii! Sunteți gata pentru o nouă aventură? Dacă iubiți poveștile despre animăluțe amuzante, misterioase și pline de surprize, atunci sunteți în locul potrivit! Călătoriți alături de micul nostru erou, Timok, un micinik adorabil, în aventurile sale haioase și pline de învățăminte. Bucurați-vă de fiecare clipă și țopăiți alături de Timok în acest nou și fascinant Univers! Aventurile lui Timok sunt gata să vă surprindă și să vă amuze la fiecare pas. Și, dacă la final veți constata că tocmai ați descoperit un prieten extraordinar, atunci... ne bucurăm că v-am făcut legătura aici, în podcast.