S1E15: Artificii

Principiile și tehnicile pentru o bună comunicare, în fața publicului  sau în negocieri, se completează cu micile „trucuri” pe care le putem  aplica spontan. Dacă fundația solidă presupune cunoașterea aprofundată a celor  discutate în episoadele anterioare, ornamentele sau „artificiile”  persuasiunii ne ajută să adaptăm ritmul conform cerințelor sociale. În încheierea primului sezon al podcastului „Bine Zis” vom aborda  câteva dintre cele mai utile mecanisme simplificate ale persuasiunii.

Om Podcasten

Bine Zis este un podcast despre persuasiune, oratorie, negociere și argumentare. Când vrei să ai dreptate, dar nu poți să te exprimi convingător; când știi că ai dreptate, însă argumentele îți lipsesc; când trebuie să ai dreptate și nu negociezi adecvat, atunci urmărești podcastul potrivit. Bine Zis te ajută să învingi și să convingi.