Universitatea Craiova 1: Bate inima sudului

Fenomenul Craiova Maxima este printre cele mai cunoscute povești ale fotbalului românesc. Vorbim despre prima echipă din România care a obținut rezultate remarcabile în cupele europene de care toți microbiștii mai vechi s-au îndrăgostit p e la începutul anilor 80. Balaci, Cămătaru, Lung sau Țicleanu sunt doar câțiva dintre jucătorii au scris istorie pentru olteni și pentru fotbalul românesc și au născut la Craiova o iubire unică pentru România. Din păcate, asemenea pasiune și emoție au dispărut azi din fotbalul nostru așa că dedicăm primul episod al seriei despre Universitatea Craiovei Maxima pentru a descoperi cum s-a construit iubirea nebună a oltenilor și ce a însemnat pentru ei acea perioadă.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Om Podcasten

Povesti neauzite de pe stadioane. „Cel mai frumos joc” e un podcast despre viața socială din jurul fotbalului. Nu e atât despre sport în sine, cât despre lumile, istoriile și memoria stadioanelor, așa cum le-au consemnat cei mai împătimiți dintre microbiști. Un podcast Semiton Media realizat de Mara Mărăcinescu, Andrei Mihail, Iulia Țurcanu, Laurențiu Coțac și Cosmin și Andreea Cio. Ilustrațiile sunt realizate de Emanuel Colban. Identitate vizuală e realizată de Andrei Ponomari. Tema muzicală e compusă de Sebastian Zsemlye.