Să facem lucrurile în felul lui Dumnezeu

Domnul mă avea la începutul lucrărilor Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost desemnată din veșnicie, de la început, înainte de a fi pământul. Eu am fost născută când nu erau adâncuri, când nu erau izvoare încărcate cu apă. Înainte de așezarea munților, înainte de a fi dealurile, am fost născută eu, când El nu făcuse încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă a pulberii lumii. Când a întemeiat El cerurile, eu eram acolo; când a trasat orizontul pe fața adâncului, când a așezat norii sus și a întărit izvoarele adâncului, când a stabilit limitele mării, ca apele să nu treacă peste hotărârea Sa, când a trasat temeliile pământului, eu eram meșterul de lângă El și zi de zi eram desfătarea Lui, bucurându-mă tot timpul în fața Lui, bucurându-mă de lumea pământului Său și găsindu-mi plăcerea în fiii omului. - Proverbe 8:22-31

Om Podcasten

Noi, cei din Centrul Creştin Braşov dorim să Îl slujim, să-L onorăm pe Dumnezeu și să Îl facem cunoscut oamenilor din Brașov, ca mai apoi aceștia să poată avea o relație personală cu El. Vrem să ne iubim unii pe alţii, indiferent de etnie şi împreună să iubim oraşul Braşov.