#6, sezonul 1: Cum stai drept în fața fricii de abandon | Horia Brenciu & Diana Stănculeanu

Episod lansat în preajma Zilei Mondiale a Copilului Orfan (8 noiembrie), despre poate cea mai puternică traumă pe care o putem experimenta ca ființe umane, copii sau adulți, deopotrivă, Abandonul. Alături de Horia Brenciu, tată biologic, nebiologic și tată adoptiv, despre resursele pe care le regăsim (sau nu) în noi pentru a da dragoste, necondiționat - chiar și atunci când propriile frici și traume ne condiționează trăirile. Și alături de Diana Stănculeanu, Psihoterapeut, care vorbește simplu și direct despre emoții și acceptarea lor, despre bucuria și ușurarea pe care o dă conștientizarea faptului că nu trebuie să fim părinți perfecți. Un dialog Cu Inima la Vedere, alături de Amalia Enache.

Om Podcasten

Dana Rogoz este gazdă bună sezonului #3 al podcastului de 7 episoade, despre cei mai complicați copii, părinții. Cu ajutorul unui joc tip boardgame special creat pentru podcast, Dana vorbește cu părinți și alți oameni mari despre lucruri de suflet care pot fi spuse doar Cu 💛 la vedere. Un podcast pentru voi, părinți și copii! Dar și pentru părinții și copiii pentru care sărăcia schimbă complet acest joc. Ascultă-ne, bucură-te și intră pe ambasadorpentruacasa.ro, pentru a aduce și altora bucurie. Dialogurile sunt realizate cu sprijinul JYSK România