Curiozitatea lunii: cum să ai un business de succes? Cu Evelina Nicula, Daniel Rogoz, Lucia Costea

Curious Lion Podcast, realizat de ING România. Sezon nou, episodul 7. Gazda emisiunii este Marian Hurducaș. În acest episod aflăm ce calități ar trebui să aibă un antreprenor și ce înseamnă mai exact „nu există nu se poate”. Evelina Nicula, Daniel Rogoz și Lucia Costea ne vorbesc despre business-urile lor, de ce sunt ele de succes, ce au făcut ca să devină buni antreprenori, ce a funcționat și ce nu, ce sfaturi v-ar da dacă voi le-ați cere asta. De la Evelina și Daniel aflăm că perseverența e cheia succesului în antreprenoriat și că trebuie să profiți de o oportunitate atunci când știi că ai o soluție care rezolvă o nevoie. Fondatori ai Kinderpedia, un business social cu rol în rezolvarea problemelor de comunicare dintre profesori, copii și părinți, Evelina și Daniel spun că definiția succesului e diferită de la un antreprenor la altul: pentru unii, succesul înseamnă micile câștiguri de zi cu zi; pentru alții, înseamnă să ajungi cât mai sus în vârf. Lucia Costea, co-fondator și CEO Secom, companie de referință pe piața de suplimente alimentare, ce a lansat o serie de produse inovatoare in România, ne spune ce a funcționat în cazul ei pentru a construi un business de succes și a face față provocărilor: pasiunea, voința, autodisciplina, perseverența și dezvoltarea continua.

Om Podcasten

Ce a făcut curiozitatea? N-a omorât nici pisica, nici leul. Cel puțin nu în podcastul nostru. Curios Lion este un podcast pentru curioși. Curioși să afle curiozități financiare și nu numai. Curioși să afle idei noi. Curioși despre alte povești sau curioși să se inspire. Oricare dintre ei ai fi, pune-ți o cană de ceai și dă-i play. Sau o cafea. Sau orice vrei tu. În cel de-al doilea sezon, alături de Marian Hurducaș și invitații săi abordăm tot felul de subiecte cu tentă financiară pe care le întoarcem pe toate părțile. Pe scurt, încercăm să privim jumătatea plină a paharului și a portofelului. Te invităm s-o faci și tu. Ascultă povești, discuții și descoperă subiectele care-ți stârnesc orice fel de curiozitate din podcastul Curious Lion, realizat de ING România.