Esca și Gabriel Liiceanu

Interviul cu domnul Gabriel Liiceanu a fost unul dintre cele mai grele de pana acum pentru ca am avut emotii foarte mari. N-am dormit o noapte inainte aproape deloc.  Sunt fericita insa de cum mi-a iesit:) Pentru ca o sa descoperiti si o alta fata a marelui scriitor, filosof si intemeietor al editurii Humanitas.  Știi care este cuvântul preferat al domnului Liiceanu? Află în podcast.  Si mai afla : - care ii este ritualul din fiecare dimineață; - cum s-ar descrie in 20 de secunde - cum era în copilărie; - prima sa amintire despre cărți; - ce este foarte important pentru el; - ce mâncare îi aduce aminte de copilărie; - despre muzica de mai demult; - perioada liceului; - cum era în adolescența; - când s-a îndrăgostit prima dată; - despre erotism și iubire; - despre căsătorie; - despre fiul său, Ștefan; - ce face domnul Liiceanu când nu scrie; - cine sunt prietenii lui; - ce spune domnul Pleșu, despre domnul Liiceanu; - cum era să fii intelectual în vremea comunismului; - relația lui cu rețelele de socializare; - credea că nu va mai exista comunism? - la ce s-a gândit prima dată când a deschis Humanitas; - ce spune Mircea Cărtărescu despre Humanitas și Gabriel Liiceanu; - despre glume și prieteni; - cum il caracterizeaza Dan C. Mihăilescu  - ce banc ne-a spus în emisiune; - ce gel de dus foloseste  -ce prajitura gateste cu gandul la parinti

Om Podcasten

Poate ca nu mai sunteți un ascultător de radio, sau nu ați prins o emisiune “LaRadio” în care era invitată o persoană pe care o admirați. Poate că ați vrea să ascultați o poveste fără ca imaginea de pe calculator să vă distragă atenția sau poate vreți să o ascultați în timp ce conduceți către mare sau în timp ce dați cu aspiratorul? Sau, pur si simplu, vreți să alegeți când și unde să ascultați un interviu. Am găsit soluția! Vă aștept pe Esca, un podcast plin de povești inspiraționale. Audiție plăcută!