EP 56: Neoplatonismul „pursânge”

Astăzi am discutat despre neoplatonismul „pursânge”. Figura centrală a discuției este gânditorul Plotin, considerat cel mai important filozof neoplatonist. Neoplatonismul este explicat ca o reinterpretare a filozofiei platoniciene prin punerea accentului pe cunoașterea elementelor transcendente. Este subliniață o dimensiune teologică puternică și se cere o curățare a spiritului pentru a putea ridica mintea către Dumnezeu, sau Unul Transcendent. În acest spirit, Plotin a construit o gândire filozofică abundentă și variată, care cuprinde atât teorie, cât și practică.Plotin credea că întreaga realitate poate fi dedusă dintr-un singur principiu transcendent și încorpora și alte tipuri de gândire în filozofia sa, cu excepția epicurerismului și a unui aspect materialist al stoicismului. Prin urmare, a creat un sistem elegant și plăcut intelectual, care a fost ulterior dezvoltat de alți neoplatoniști precum Porfir. Acesta din urmă a adăugat la scrierile lui Plotin și a scris o biografie despre el, facilitând înțelegerea și diseminarea învățăturilor lui Plotin.Contrar unei concepții comune, neoplatonicilor nu le era indiferent aspectul politic sau societatea; ei credeau că, deși inferior, aspectul politic rămâne o componentă importantă a filozofiei. De fapt, Plotin chiar încerca să înființeze un oraș pe nume Platonopolis, iar un succesor important al lui Plotin, Proclus, a scris eseuri despre Republica lui Platon.În pofida diverselor sale evoluții, neoplatonismul a continuat să influențeze gândirea filozofică și teologică până în secolele următoare, având un impact semnificativ în cultura bizantină și în Renașterea italiană

Om Podcasten

Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.