Ministrul român al energiei în vizită la Baku

* Armenia și Azerbaidjanul nu se înțeleg cu privire la trasarea frontierei între cele două țări, iar premierul armean Nikol Pashynian acuză Azerbaidjanul că e posibil să pună la cale un nou război. * Între timp, președintele azer l-a primit la Baku pe ministrul român al energiei, Sebastian Burduja, iar șeful statului kazah a vorbit la forumul de la Boao, China, despre renașterea economică a continentului asiatic. 

Om Podcasten

Europa Plus este Revista Presei pentru Europa Centrală și de Est și Eurasia realizată cu sprijinul studenților francofoni din 20 de țări care aleg cele mai interesante subiecte din ziarele publicate în țările lor și le transmit redacției Rfi, traduse în limba franceză.Programul este realizat de Rfi România în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei.