Grecia, revoluție și revoluții: despre modă, cu Cătălin D. Constantin

Ce mod mai bun de a face clară o revoluție decât prin felul în care ne îmbrăcăm? Ne ghidează prin declarațiile fățișe ale modei balcanice de pe la 1800 până la stilurile care ne ascund azi Cătălin D. Constantin, antropologul care le dă temă studenților să răscolească șifonierele părinților și care ne povestește despre identități, culori și timp pierdut. Cătălin D. Constantin este editor de carte și antropolog. Predă cursuri de antropologie la Facultatea de Litere a Universității d...

Om Podcasten

Un podcast cu cititori binedispuși, despre cărți de ficțiune. ● Gazdele podcastului Față/Verso: ● Simina Popa, traducătoare și organizatoare de proiecte culturale. Limba portugheză este un partener stabil în viața ei profesională. Traduce autori de limbă portugheză din 2007, încercând să continue la același standard munca generațiilor anterioare de traducători. Este membră a ARTLIT – Asociația Română a Traducătorilor Literari, unde organizează discuții publice între traducători. În proiectele culturale la care ia parte, caută să crească numărul dezbaterilor cu folos între profesioniști din domeniul cultural. ● Claudiu Sfirschi-Lăudat, absolvent al Facultății de Filosofie din București, iar din 2009, director al Fundației Culturale Grecești, promovând cultura greacă în România. În paralel, desfășoară o activitate de traducător, publicând de-a lungul vremii tălmăciri din autori greci clasici și moderni. Este autorul a trei texte dramatice, în 2022 a publicat cartea „Osmé. Antologie de texte pentru nasul oricui”, iar în 2023, „Lecturi olfactive ale pielii”. ● Facebook: https://www.facebook.com/fatza.verso ● Site: http://fata-verso.ro