CARMEN BRUMĂ: “A fost complicat să îi spunem lui Vlad. A suferit.” #podcast #gandlagandcuteo #ep45

Singura emisiune la care Carmen Brumă a întârziat vreodată a fost Teo Show. Am iertat-o, dar nu pentru că este iubita celui mai bun prieten al meu, ci pentru că este un om… de milioane! Ne cunoaștem de mulți ani și cu toate acestea, la ultima noastră întâlnire am simțit pentru prima dată că am descoperit-o cu adevărat. Mi-a povestit despre perioada petrecută la Moscova, despre prima ei depresie, dar și primul ei succes, despre copilăria la Vadul Oii, dar și viața în chirie. Reușite, râsete și glume. Un episod cu de toate.

Om Podcasten

Mi-am propus să fiu GÂND LA GÂND cu oameni diferiți, cu care poate în trecut nu m-am înțeles așa cum aș fi vrut. Am ajuns la maturitatea la care pot percepe personalități diferite, pe care să le prezint așa cum poate nu au mai fost văzute vreodată.