259 - Adesea au vorbit...

Încercăm să răspundem întrebărilor și dilemelor celor interesați de solia îngerului al treilea, să clarificăm unele percepții sau reacții produse de solia 1888 și de elementele acestei solii în slava ei crescândă, să precizăm maniera în care vedem noi cadrul adevărului prezent și plasarea vechilor adevăruri în acest cadru. Făcând aceasta, ne bucurăm în făgăduința că „celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, Duhul Sfânt le va descoperi adevăruri care au fost şterse din minte şi, de asemenea, le va descoperi adevăruri în întregime noi.” Și, „celui care este într-o legătură vie cu Soarele Neprihănirii i se va descoperi permanent lumină nouă din Cuvântul lui Dumnezeu.” Exact acest gen de experiență le dorim tuturor scumpilor noștri prieteni de pretutindeni.

Om Podcasten

„Și neamurile vor cunoaște că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfințit în voi sub ochii lor” (Ezechiel 36:23). Acesta este evenimentul major al vremii noastre, descris de Ioan ca fiind Nunta Mielului (Apocalipsa 19). Este momentul în care Hristos produce o nouă omenire, oameni părtași de natură divină, conform profețiilor făcute prin Ieremia, Zaharia, Daniel, Maleahi, și demonstrată ca prototip în Omul Isus Hristos. La acest major update de firmware ne cheamă acum Creatorul nostru. Totul este gata!