Mic, local, verde: Afaceri care cresc în inima Făgărașului

Toamna trecută, Fundația Conservation Carpathia a oferit sprijin financiar prin Fondul Carpathia către șase afaceri locale din zona Munților Făgăraș care îmbină dezvoltarea economică și grija pentru natură. Programul de Granturi Mici pentru perioada 2024-2025 și-a propus să contribuie la dezvoltarea durabilă din comunități, prin protejarea naturii și valorificarea resurselor locale.Dintr-un total de 16 aplicații primite, șase proiecte au fost selectate pentru finanțare, fiecare primind un grant de 5.000 de euro. Proiectele câștigătoare au fost alese pentru contribuția lor la dezvoltarea comunităților locale și protejarea naturii din jurul Munților Făgăraș.Despre importanța micilor afaceri sustenabile locale, despre rolul ecoturismului în protejarea mediului înconjurător și despre eforturile de înființare a Parcului Național Munții Făgăraș este în vorba în episodul din această săptămână.EcoFrecvențe este un podcast Radio România Cultural realizat de Dan Vasiliu.

Om Podcasten

În fiecare săptămână, EcoFrecvențe vă invită să descoperiți ritmul planetei noastre prin intermediul discuțiilor despre schimbările climatice și provocările de mediu ale zilei de mâine. Ghidați de Dan Vasiliu, veți explora subiecte de actualitate care ne afectează viața de zi cu zi, de la dezastrele naturale până la soluțiile inovatoare pentru un viitor sustenabil. EcoFrecvențe este mai mult decât o emisiune, este o chemare la acțiune lansată de Radio România Cultural.