Codruța Simina, Press One | Misreport: Suntem într-un punct în care adevărul e mai degrabă o chestie de opinie și percepție, nu una de coerență a realității

Codruța Simina este unul dintre cei mai buni jurnalisți România. Din punctul meu de vedere e în top trei profesioniști din Cluj și cu siguranță top 10 din țară, desi cred că s-ar putea să fiu cam indulgent în ceea ce-i privește pe cei care ar concura cu ea. O să dați play și o să înțelegeți de ce spun asta.  Am cunoscut-o în perioada în care lucram și eu în presă. Am avut ulterior ocazia să lucrez cu ea de câteva ori. Mi-a amintit că printre printre primele proiecte s-ar fi aflat prina sesiune de fundraising din presa românească, dar și că am împărțit birourile TIFF - eu strategie digitală, ea coordonare de AperiTIFF, revista festivalului care intra la print zilnic, pe toată durata evenimentului.  În prezent este jurnalist Press One și în ultimii ani ne-a dat materiale foarte bine, care au generat conversație și mai mult de atât. De câțiva ani s-a aplecat și către fake news, iar din acest an, alături de Rubrik, realizează Misreport, singurul newsletter săptămânal cu și despre fake news, cu deconstrucția și explicațiile aferente ale știrilor false sau viralurilor săptămânii.  Am vorbit 1 oră și 45 de minute despre fakenews și-am întors fenomenul pe toate părțile. S-au folosit explicații simple, iar limbajul este accesibil. Perfect pentru oricine vrea să înțeleagă mecanismele știrilor false, de ce prind, la cine prind, cine are de câștigat și de ce vrea să câștige.  Dintre ideile principale am extras pentru voi:  Ucraina are strategie națională, asumată, de combatere a fenomenului fakenews.  Uitați-vă în listele de prieteni pe care îi aveți pe social media. Încercați să identificați conturile false. Cred că e un exercițiu bun.  Cred că trebuie să înțelegem că mass media, în toate formele ei, de fapt, ne schimbă percepția și ne schimbă felul în care ne alegem eroii.  Nu chestionați totul. Fiți atenți la reacțiile emoționale de teamă și frică pe care vi le provoacă o informație. Dacă emoțiile sunt puternice, verificați știrea și din alte surse.   În România să fii reporter este o meserie cu termen de garanție. Nu o să ajungi niciodată la pensie fiind reporter.  Suntem într-un punct în care adevărul e mai degrabă o chestie de opinie și percepție, nu una de coerență a realității. Am nevoie de cel puțin o zi pe săptămână fără social media.  Vă recomand să vă abonați la newsletter-ul Misreport pe newsletter.misreport.ro.  Ca de obicei, după ascultare, vă reaminteasc că apreciez feedback, mentions în social media și tags în facebook stories sau instastories, subscribe pe Spotify, Anchor.fm și Apple Podcast. Pe Apple Podcast lăsați steluțe și comentarii.

Om Podcasten

Podcastul lui Marian Hurducaș, marketing & communication strategy consultant, trainer, antreprenor și fost jurnalist de radio. Se discută despre comunicare, marketing, presă, business, succes și mai ales eșec. Invitații sunt din toate domeniile, însă cu siguranță vei avea idei noi de reținut și chiar de pus în practică. Nu toți cei pe care-i auzi aici sunt vedete consacrate. De unii poate n-ai auzit niciodată, dar sunt oameni care au făcut ceva notabil în domeniul lor de activitate sau pentru comunitate, și care îți pot aduce un plus de cunoștințe. Play și follow.