GÂNDIREA CARE ADUCE PERFORMANȚA. ANDREEA ROȘCA, OMUL CARE A INTERVIEVAT SUTE DE ANTREPRENORI

Andreea Roșca are experiență de aproape 20 de ani în jurnalism, ca redactor, redactor șef adjunct și redactor șef al revistei Capital și, apoi, director al publicațiilor de business ale trustului Realitatea Cațavencu. Lucrează pe cont propriu din 2010. În 2011 a fondat, alături de alți trei antreprenori, Fundația Romanian Business Leaders. Este licențiată în economie și a absolvit cursurile de MBA ale Open University, Marea Britanie. În 2014 a publicat, împreună cu Mona Dîrțu, cartea "Cei ca...

Om Podcasten

Dragoș Anastasiu, antreprenor în serie, business angel, fondator Eurolines și fondator AdWise, un cluster de consultanță, servicii suport și training pentru companii antreprenoriale mici și mijlocii, a lansat ’’ÎN ARENĂ!’’, primul podcast despre antreprenoriat dedicat tuturor antreprenorilor, indiferent de stadiul business-ului. În noul său demers, fondatorul AdWise își dorește să vorbească pe față, cu antreprenori, despre ce înseamnă să ai o afacere în România, abordând teme reale și inspiraționale. ’’ÎN ARENĂ! este un podcast creat din nevoia de a vorbi pe bune despre ce înseamnă să fii antreprenor, care sunt obstacolele, care este mindset-ul, și mai ales, care sunt pașii de creștere în funcție de stadiul unei afaceri. Îndrumarea antreprenorilor mici și mijlocii trebuie să fie disponibilă tuturor! Am creat AdWise, în urmă cu mai bine de opt luni, pentru ca antreprenorii să nu mai facă toate greșelile pe care le-am făcut eu în peste 25 de ani de activitate. Îmi doresc să știe că există ajutor și soluții în apropierea lor, îmi doresc să le inspir curajul de a le căuta, iar acest podcast este locul în care se întâlnesc antreprenorii, poveștile lor, soluțiile și “best practice’’, a declarat Dragoș Anastasiu.