George Baltă: Nu vreau să mi se plângă de milă. O persoană cu dizabilități nu e fragilă, de sticlă
11 martie 2006. Într-un meci de pregătire cu lotul de juniori al echipei naționale de rugby, pe când avea 20 de ani, George Baltă a fost grav accidentat. Pe scurt, și-a rupt gâtul. Pe lung, a suferit un traumatism vertebro-medular, luxație vertebrală anterioară bilaterală prin translație, localizare C6-C7, sindrom de compresiune medulară cu leziune neurologică completă la nivel C6. Adică i-a fost deformată coloana vertebrală în zona gâtului, măduva spinării fiind secționată. În ciuda speranței de viață comunicată familiei de medici, respectiv 3 ore, 16 ani mai târziu, George este absolvent de facultate, are un job, conduce mașina proprie, aleargă la maratoane, sare cu parașuta, este speaker la evenimente, manechin în prezentări de modă, fundraiser, face vlogging. Ajută și inspiră. Familia Baltă a suferit încă o lovitură la 3 ani după accident, atunci când fratele lui George, Florin, a murit brusc. “Cu o zi înainte să împlinească 26 de ani, ne-am trezit de dimineaţă, ca să ne pregătim să mergem pe stadion. Când s-a întins, muşchiul inimii s-a împietrit şi aia a fost. În mai puţin de 3 minute a plecat dintre noi.” Cei doi frați împărțeau camera, dar pentru că este paralizat, George nu a putut sări în ajutorul fratelui său. “A fost anul în care am plâns tot timpul. Florin era totul pentru mine, era prima mea viaţă”. Mama lui George este un personaj în sine. Știam încă de când am stabilit interviul cu George că o voi lua și pe dânsa la întrebări. Recunosc, am “uitat” să îi anunț și pe ei, iar doamna Lorica s-a fâstâcit ca o școlăriță când am rugat-o să stăm de vorbă. Am vrut să știu cum a putut să ducă toată această suferință. Și am aflat. Aflați și voi, ascultând interviul.