Bogdan Munteanu: "Chiar şi când nu scrii, tot scrii."

Am vorbit cu Bogdan Munteanu despre romanul său Stai jos sau cazi apărut anul acesta la Editura Nemira. E o carte care m-a cucerit de la prima pagină. Bogdan ne mărturiseşte cât de importante sunt începuturile pentru el, iar asta cred că se vede foarte bine şi în naraţiune. În Stai jos sau cazi aflăm multe despre epilepsie şi ce înseamnă lupta cu ea şi acceptarea ei. E o carte valoroasă pentru că duce la conştientizarea bolii, dar şi pentru că ne reaminteşte cât de esenţial este umorul în vieţile noastre. Aflăm mai multe şi despre plăcerea de a povesti a autorului, despre cum a intrat scrisul în viaţa lui şi cât de important este... ridicolul.

Om Podcasten

Un podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori contemporani şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.