Sezonul 3 | Ep. 4 | Dacă n-ai un măgar, să-ți cumperi

Înainte de a porni orice fel de prezentare, trebuie să recunosc că invitatul de astăzi e trecut în telefonul meu cu numele: „Măgarul”. Și nu-i pentru că-i port pică, ci pentru că mi se pare foarte amuzant în contextul în care el se află. Pe numele lui real, Constantin Gozman, are o fermă de Măgăruși la Vultureni în județul Cluj. Ne știm de ani buni din zona de business și l-am invitat la podcast pentru că mi se pare fascinantă afacerea lui. Dacă veți asculta, veți avea parte cel puțin de o discuție interesantă și în afara bulei noastre, veți descoperi care sunt beneficiile laptelui de măgăriță și veți învăța despre un alt mod de a te muta la țară.

Om Podcasten

Podcast despre lumea ospitalității, gastronomie și rural cu Alexandra Crăciun. Am pornit din zona ospitalității (restauratori, antreprenori, bucătari, barista) cu un sezon dedicat afacerilor cărora le trecem pragul și despre care mi s-a părut foarte important să știm cât mai multe. Apoi am continuat cu un sezon mixt, ducând discuția spre gastronomie în zona largă a cuvântului, trecând prin nutriție și psihologia mâncatului sănătos. Iar în cel de-al treilea sezon ne-am întors la rădăcini, în zona rurală, cu slow food și visul de a ne muta la țară.