Sezonul 3 | Ep. 6 | cu Alexu și Mara de la Viscri 32

Și iată-ne ajunși la episodul al șaselea din podcastul Pinch of Salt. Oamenii pe care urmează să îi prezint îmi sunt din cale-afară de dragi și mă bucură tare că îi am ca invitați: Alexu și Mara de la Viscri 32. Veți auzi o poveste în diferită de cele prezentate până acum, o completare foarte faină la peisajul de povești în fața cărora am vrut să vă pun.  Realizat de Alexandra Crăciun, produs de către studioul EBS Radio, editat de către Andrei Țarca.

Om Podcasten

Podcast despre lumea ospitalității, gastronomie și rural cu Alexandra Crăciun. Am pornit din zona ospitalității (restauratori, antreprenori, bucătari, barista) cu un sezon dedicat afacerilor cărora le trecem pragul și despre care mi s-a părut foarte important să știm cât mai multe. Apoi am continuat cu un sezon mixt, ducând discuția spre gastronomie în zona largă a cuvântului, trecând prin nutriție și psihologia mâncatului sănătos. Iar în cel de-al treilea sezon ne-am întors la rădăcini, în zona rurală, cu slow food și visul de a ne muta la țară.