Podcast TLTXT #1/ Super Lacomi, Super Liga. Cu Andreea Cio și Florin Poenaru

Sâmbătă seara, derby-ul dintre Manchester United (aka Greedy Devils) și Liverpool (aka Merseyside Red) nu s-a mai jucat din cauza suporterilor care au invadat terenul și au protestat împotriva familiei Glazer, deținătoarea mancunianilor, care, într-un exces de lăcomie, a înscris echipa în Super Liga bogaților din fotbal. 12 supercluburi din Europa s-au înțeles pentru a crea o competiție care urma să sfideze UEFA și Champions League.   Apelativul de „masă a bogaților”, atât de drag comentatorilor Pro TV,  s-a dus la un nivel meta. Am trăit pentru 48 de ore o turbomasă-a-bogaților, un fel de Republică de la Ploiești care semnalează un punct istoric în evoluția fotbalului modern. Ideea acestei Super Ligi s-a topit repede la presiunea presei, a UEFA, a suporterilor și a publicului larg, dar avem totuși un mare câștigător al primei ediții, Real Madrid, care a învins prin neprezentare pe toată lumea.  În acest episod al podcastului nostru, Dinu Guțu stă de vorbă cu Andreea Cio, de la blogul Ruj pe Bară, și cu antropologul Florin Poenaru, lector la Universitatea din București.   [Un podcast produs de platforma TLTXT. Jingle: Synapsis - „Armaggedon”]

Om Podcasten

TLTXT este cea mai nouă platformă dedicată culturii pop în România. Ne propunem să înțelegem prezentul uitându-ne și la trecutul recent. De asta facem topuri, arhive și texte critice pe ce-am dansat în tinerețe și la ce facem astăzi binging. Vrem să aducem un discurs care pune întrebări, popular, dar nu propagandist, intelectual, dar nu academic. Conceptul de public și de cultură publică trebuie să reînvie „după ce a fost topit în PR”. Pe lângă analize și recenzii cu ce ne trece prin față, facem interviuri și podcasturi cu cine ne place. TLTXT e ce trebuie, relaxat, puțin acid și defel plicti.