Bruiajul Credinței - SIMION POP

„Credinţa” a avut şi are o greutate mare în dezbaterile şi mobilizările din spaţiul public românesc şi bineînţeles câmpul semantic şi performativ al noţiunii este puternic marcat de prezenţa instituţională a creştinismului, mai ales a celui ortodox. Ca antropolog am fost mereu intrigat de afirmarea, universalistă şi relativistă în acelaşi timp, a categoriei „credinţei” dincolo de conţinuturile ei, seculare sau religioase: fiecare are până la urmă o „credinţă”! Istoria antropologiei sociale şi culturale a fost marcată, însă, de ample dezbateri în jurul categoriei „credinţei” şi legitimităţii aplicării ei universale la societăţile care nu au fost fasonate de o istorie creştină. În acest eseu îmi propun să schiţez câteva argumente despre felul în care antropologia, mai precis antropologia religiei, ne poate ajuta să înţelegem mai bine ramificaţiile sociale şi politice ale multitudinii de discursuri şi practici legate de „credinţă”, „credincioşi” şi „necredincioşi”. Doresc să semnalez câmpul problematic al unei antropologii a „credinţei” şi aceasta pentru că am observat în spaţiul românesc un foarte firav efort reflexiv în jurul unei categorii cu atâtea implicaţii sociale şi politice. În general, suntem foarte preocupaţi de conţinuturile credinţelor fără a examina însă mai riguros transformările şi ipostazele categoriei „credinţei” ca atare. Iar aceasta din urmă are o istorie imprevizibilă şi e caracterizată de o instabilitate funciară, dincolo de efortul instituţiilor religioase sau seculare de a o stabiliza atemporal într-o ipostază sau alta. Ca moderni suntem moştenitorii diferitelor straturi istorice şi categoriale care coexistă în surprinzătoare configuraţii sociale. Politicile producerii, atribuirii şi validării „credinţei” în diferite contexte sociale şi în cazul diferiţilor actori sociali, indivizi sau comunităţi, nu pot fi cu adevărat înţelese fără o explorare riguroasă a categoriei „credinţei” ca atare şi a ipostazelor ei.În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Andreea Chiricăhttps://antropedia.com/sfertulacademic/simion-pop-bruiajul-credintei/

Om Podcasten

Sfertul Academic este un proiect editorial digital care aduce împreună cercetători din științele sociale, actori și artiști ilustratori cu scopul de a populariza antropologia, oferind publicului larg acces la resurse fundamentate teoretic și înrădăcinate în cercetări de teren aprofundate, care de regulă au o circulație limitată la comunitatea academică. Apărută în anul 2020, colecția de debut a platformei Sfertul Academic reunește contribuțiile a 37 de cercetători din științele sociale, 13 ilustratori și 2 actori și cuprinde 40 de articole, fiecare dintre ele însoțite de versiunea podcast și de o ilustrație inspirată din conținutul textului. Temele abordate pun în lumină concepte centrale din teoria antropologică, cum ar fi: ordine morală, structură și agentivitate, cultură materială, relații de putere, relații de schimb, sisteme de cunoaștere, gen, identitate, sine și societate. Totodată, aduc perspective noi asupra unor subiecte familiare, de actualitate: mediu, migrație, inegalități sociale, privatizare, dezvoltare personală, turism, și altele. Nu în ultimul rând, dezvăluie lumi sociale mai puțin cunoscute, din România, dar și de peste hotare: Egipt, Ghana, Japonia, Rusia sau Abhazia sunt doar câteva dintre locurile pe care ni le aduc mai aproape cercetările incluse în acest volum digital. Celor 40 de articole publicate li se adaugă o nouă serie de 60 de materiale originale, pe același format: text, podcast și ilustrație, care vor fi publicate în intervalul ianuarie 2022 - mai 2023. Sfertul Academic este un proiect al start-up-ului de cercetare socială Antropedia, cofiinanțat de AFCN, inițiat și coordonat de Maria Rădan-Papasima. Coperta colecției este realizată de Alexandru Nimurad.