Când strămoșii rămân printre cei vii. Note ale unui antropolog al morții – ALEXANDRA ION
Ce ne definește ca oameni? Unul dintre principalele răspunsuri este grija față de strămoșii noștri – ritualurile funerare. De la vânători preistorici acoperiți de mii de mărgele de fildeș, la copii înmormântați pe vârful unei aripi de lebădă, ritualurile funerare ne vorbesc despre cum își înțeleg oamenii propria mortalitate. În special sunt fascinante acele culturi în care cei morți rămân pentru perioade lungi printre cei vii sau nu îi părăsesc niciodată. Cum se explică asta? Dacă în societatea modernă moartea biologică pune capăt existenței și prezenței celor morți printre cei vii, societățile tradiționale din preistorie și până azi au o relație complexă cu corpurile celor plecați. Astfel, despre unele corpuri se crede că pot influența în continuare viețile celor vii și sunt păstrate în mijlocul comunității întregi sau ca fragmente sub cele mai diverse forme. De la oase-amulete, la capete-trofee, de la oase transformate în instrumente muzicale la mumii ale conducătorilor sau moaște ale sfinților, unii strămoși continuă să trăiască printre cei vii și să participe la viața comunității. Moartea este un proces încărcat de semnificații sociale, emoționale și spirituale, iar exemplele din jurul lumii ne vor apropia puțin de a înțelege umanitatea în diversitatea ei.În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Carine Arnakishttps://antropedia.com/sfertulacademic/alexandra-ion/
Om Podcasten
Sfertul Academic este un proiect editorial digital care aduce împreună cercetători din științele sociale, actori și artiști ilustratori cu scopul de a populariza antropologia, oferind publicului larg acces la resurse fundamentate teoretic și înrădăcinate în cercetări de teren aprofundate, care de regulă au o circulație limitată la comunitatea academică. Apărută în anul 2020, colecția de debut a platformei Sfertul Academic reunește contribuțiile a 37 de cercetători din științele sociale, 13 ilustratori și 2 actori și cuprinde 40 de articole, fiecare dintre ele însoțite de versiunea podcast și de o ilustrație inspirată din conținutul textului. Temele abordate pun în lumină concepte centrale din teoria antropologică, cum ar fi: ordine morală, structură și agentivitate, cultură materială, relații de putere, relații de schimb, sisteme de cunoaștere, gen, identitate, sine și societate. Totodată, aduc perspective noi asupra unor subiecte familiare, de actualitate: mediu, migrație, inegalități sociale, privatizare, dezvoltare personală, turism, și altele. Nu în ultimul rând, dezvăluie lumi sociale mai puțin cunoscute, din România, dar și de peste hotare: Egipt, Ghana, Japonia, Rusia sau Abhazia sunt doar câteva dintre locurile pe care ni le aduc mai aproape cercetările incluse în acest volum digital. Celor 40 de articole publicate li se adaugă o nouă serie de 60 de materiale originale, pe același format: text, podcast și ilustrație, care vor fi publicate în intervalul ianuarie 2022 - mai 2023. Sfertul Academic este un proiect al start-up-ului de cercetare socială Antropedia, cofiinanțat de AFCN, inițiat și coordonat de Maria Rădan-Papasima. Coperta colecției este realizată de Alexandru Nimurad.