Migrație transnațională și muzică populară în rândul tinerilor din ruralul sălăjean – VALER SIMION COSMA

Una dintre principalele ipoteze care stau la baza acestei cercetări pe care o desfășor împreună cu etnomuzicologul Theodor Constantiniu, este aceea că, alături de alți factori, precum apariția după 2000 a unor posturi TV și radio cu conținut muzical popular, migrația transnațională ce a explodat după 2002, a impulsionat un reviriment identitar și folcloristic care a făcut ca muzica populară să aibă o priză foarte puternică în rândul tineretului rural și a facilitat în mai multe moduri dezvoltarea industriei muzicale și de divertisment folcloric. Cele mai vizibile moduri în care a contribuit la dezvoltarea acestei industrii o reprezintă investițiile făcute de părinți în susținerea unor cariere muzicale în domeniu pentru copiii lor, pomparea unor sume deloc neglijabile în industria muzicală prin evenimente precum nunți, botezuri sau majorate, precum și prin evenimentele comunitare din categoria „întâlnirilor cu fiii satului” și a turneelor în diaspora. Familiarizarea cu folclorul muzical și cu universul tradițiilor populare încă de mici, prin intermediul bunicilor, crează la un prim nivel o altfel de raportare față de muzica populară, comparativ cu generația părinților, dar în multe cazuri e și un impuls în direcția implicării în această industrie. Această contribuție își propune să exploreze cultura populară contemporană din satele sălăjene, având ca fir principal legătura dintre migrația transnațională și dezvoltarea exponențială a producției și consumului de muzică populară recentă.În lectura actorului Alex Călin, cu o ilustrație de Andra Badeahttps://antropedia.com/valer-simion-cosma-migratie-transnationala-si-muzica-populara-in-randul-tinerilor-din-ruralul-salajean/

Om Podcasten

Sfertul Academic este un proiect editorial digital care aduce împreună cercetători din științele sociale, actori și artiști ilustratori cu scopul de a populariza antropologia, oferind publicului larg acces la resurse fundamentate teoretic și înrădăcinate în cercetări de teren aprofundate, care de regulă au o circulație limitată la comunitatea academică. Apărută în anul 2020, colecția de debut a platformei Sfertul Academic reunește contribuțiile a 37 de cercetători din științele sociale, 13 ilustratori și 2 actori și cuprinde 40 de articole, fiecare dintre ele însoțite de versiunea podcast și de o ilustrație inspirată din conținutul textului. Temele abordate pun în lumină concepte centrale din teoria antropologică, cum ar fi: ordine morală, structură și agentivitate, cultură materială, relații de putere, relații de schimb, sisteme de cunoaștere, gen, identitate, sine și societate. Totodată, aduc perspective noi asupra unor subiecte familiare, de actualitate: mediu, migrație, inegalități sociale, privatizare, dezvoltare personală, turism, și altele. Nu în ultimul rând, dezvăluie lumi sociale mai puțin cunoscute, din România, dar și de peste hotare: Egipt, Ghana, Japonia, Rusia sau Abhazia sunt doar câteva dintre locurile pe care ni le aduc mai aproape cercetările incluse în acest volum digital. Celor 40 de articole publicate li se adaugă o nouă serie de 60 de materiale originale, pe același format: text, podcast și ilustrație, care vor fi publicate în intervalul ianuarie 2022 - mai 2023. Sfertul Academic este un proiect al start-up-ului de cercetare socială Antropedia, cofiinanțat de AFCN, inițiat și coordonat de Maria Rădan-Papasima. Coperta colecției este realizată de Alexandru Nimurad.