Note pentru o antropologie a plasticului – MAGDALENA CRĂCIUN

Materiale plastice provenite din petrol sunt acum foarte răspândite în viața noastră. Folosim obiecte de plastic de toate felurile, hainele, clădirile, mașinile și drumurile noastre conțin aceste materiale. Acumulări de bucăți de plastic de dimensiuni foarte mici, micro-plastic și nano-plastic, sunt prezente peste tot în natură și diferite organisme, inclusiv oameni, cu efecte a căror gravitate de abia acum începe să fie înțeleasă. În plus, diferitele tipuri de plastic obținute din petrol sunt aproape indestructibile, fiind considerate ‘noii nemuritori’, alături de alte materiale create de om, precum cimentul sau deșeurile radioactive. Atunci, în lumea noastră ‘plasticizată’, cum relaționăm cu plasticul și cum învățăm să ne raportăm la prezența lui periculoasă și aproape eternă? Acestea sunt unele dintre întrebările cheie dintr-o antropologie a plasticului care acum începe să se contureze în spațiul academic. Un posibil răspuns, bazat pe o cercetare etnografică în curs de desfășurare, pornește de la noțiunea de ‘regim de valoare’ propusă de antropologul Arjun Appadurai. De la intrarea lor în casele românilor, timid în anii de după al doilea Război Mondial, apoi din ce în ce mai frecvent, materialele plastice au fost înțelese și experimentate prin intermediul a diferite regimuri simbolice și economice de valoare. Aceste regimuri s-au succedat sau coexistat și în funcție de diferențele dintre tipurile de materiale plastice, diferențe resimțite senzorial și descoperite prin utilizare.În lectura actriței Ilinca Manolache, cu o ilustrație de Daia - Diana Grigorehttps://antropedia.com/magdalena-craciun-note-pentru-o-antropologie-a-plasticului/

Om Podcasten

Sfertul Academic este un proiect editorial digital care aduce împreună cercetători din științele sociale, actori și artiști ilustratori cu scopul de a populariza antropologia, oferind publicului larg acces la resurse fundamentate teoretic și înrădăcinate în cercetări de teren aprofundate, care de regulă au o circulație limitată la comunitatea academică. Apărută în anul 2020, colecția de debut a platformei Sfertul Academic reunește contribuțiile a 37 de cercetători din științele sociale, 13 ilustratori și 2 actori și cuprinde 40 de articole, fiecare dintre ele însoțite de versiunea podcast și de o ilustrație inspirată din conținutul textului. Temele abordate pun în lumină concepte centrale din teoria antropologică, cum ar fi: ordine morală, structură și agentivitate, cultură materială, relații de putere, relații de schimb, sisteme de cunoaștere, gen, identitate, sine și societate. Totodată, aduc perspective noi asupra unor subiecte familiare, de actualitate: mediu, migrație, inegalități sociale, privatizare, dezvoltare personală, turism, și altele. Nu în ultimul rând, dezvăluie lumi sociale mai puțin cunoscute, din România, dar și de peste hotare: Egipt, Ghana, Japonia, Rusia sau Abhazia sunt doar câteva dintre locurile pe care ni le aduc mai aproape cercetările incluse în acest volum digital. Celor 40 de articole publicate li se adaugă o nouă serie de 60 de materiale originale, pe același format: text, podcast și ilustrație, care vor fi publicate în intervalul ianuarie 2022 - mai 2023. Sfertul Academic este un proiect al start-up-ului de cercetare socială Antropedia, cofiinanțat de AFCN, inițiat și coordonat de Maria Rădan-Papasima. Coperta colecției este realizată de Alexandru Nimurad.