Oameni și cîini: Cum terapia asistată de animale tratează singurătatea socială în azilele de bătrîni din Scoția - CRISTINA DOUGLAS
Ce rol au animalele de companie în tratarea simptomelor sociale ale unei condiții medicale precum demența? Cum este posibil ca animalele să aibă un potențial terapeutic pentru simptome care țin mai degrabă de condițiile de îngijire decît de boala în sine? Care sînt condițiile culturale, sociale și politice pentru ca aceste animale să fie recunoscute și acceptate ca animale de terapie? Eseul de față vorbește despre rolul pe care animalele de terapie, în special cățeii, îl au în tratarea simptomelor sociale ale demenței de care suferă o parte din bătrînii instituționalizați într-un azil din nord-estul Scoției. Eseul este bazat pe o cercetare etnografică de teren de peste un an și folosește instrumentele antropologiei medicale, o ramură a antropologiei sociale care explorează cum o boală sau o condiție medicală este diagnosticată, tratată sau trăită într-un anumit context social, cultural și politic. Autoarea încurajează să ne regîndim statutul de ființe sociale nu doar din perspectiva relațiilor pe care le avem cu ceilalți oameni, ci și cu animalele cu care relaționăm în viața de zi cu zi.În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Oana Ispirhttps://antropedia.com/sfertulacademic/cristina-douglas-oameni-si-caini-cum-terapia-asistata-de-animale-trateaza-singuratatea-sociala-in-azilele-de-batrini-din-scotia/
Om Podcasten
Sfertul Academic este un proiect editorial digital care aduce împreună cercetători din științele sociale, actori și artiști ilustratori cu scopul de a populariza antropologia, oferind publicului larg acces la resurse fundamentate teoretic și înrădăcinate în cercetări de teren aprofundate, care de regulă au o circulație limitată la comunitatea academică. Apărută în anul 2020, colecția de debut a platformei Sfertul Academic reunește contribuțiile a 37 de cercetători din științele sociale, 13 ilustratori și 2 actori și cuprinde 40 de articole, fiecare dintre ele însoțite de versiunea podcast și de o ilustrație inspirată din conținutul textului. Temele abordate pun în lumină concepte centrale din teoria antropologică, cum ar fi: ordine morală, structură și agentivitate, cultură materială, relații de putere, relații de schimb, sisteme de cunoaștere, gen, identitate, sine și societate. Totodată, aduc perspective noi asupra unor subiecte familiare, de actualitate: mediu, migrație, inegalități sociale, privatizare, dezvoltare personală, turism, și altele. Nu în ultimul rând, dezvăluie lumi sociale mai puțin cunoscute, din România, dar și de peste hotare: Egipt, Ghana, Japonia, Rusia sau Abhazia sunt doar câteva dintre locurile pe care ni le aduc mai aproape cercetările incluse în acest volum digital. Celor 40 de articole publicate li se adaugă o nouă serie de 60 de materiale originale, pe același format: text, podcast și ilustrație, care vor fi publicate în intervalul ianuarie 2022 - mai 2023. Sfertul Academic este un proiect al start-up-ului de cercetare socială Antropedia, cofiinanțat de AFCN, inițiat și coordonat de Maria Rădan-Papasima. Coperta colecției este realizată de Alexandru Nimurad.