Turismul în Delta Dunării: o privire antropologică la “firul ierbii”…adică al stufului – OANA IVAN

Turismul este prezentat întotdeauna în marile planuri de relansare economică a unei zone, drept soluție ideală de eradicare a sărăciei și de dezvoltare durabilă. Dar studiile antropologice au dovedit peste tot în lume că acesta este un mit, turismul provocând poluare, accentuând inegalitatea socială, în timp ce veniturile generate sunt exportate, spre beneficiul a câtorva privilegiați, comunitatea rămânând să plătească costurile. Timp de șapte ani am cercetat modul în care turismul afectează satul pescăresc Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, iar studiul de teren a arătat că în această zonă turismul aduce atât beneficii, cât și efecte negative. Spre deosebire de majoritatea cazurilor semnalate în lume, aici localnicii sunt implicați direct în turism, iar venitul generat rămâne în interiorul comunității. Pe de altă parte, apetența turiștilor doar pentru anumite specii de pește pune presiune prea mare pe stocul existent, încurajând braconajul. „Venim în Deltă să mâncăm și noi un pește mai bun”, spun turiștii, iar acest lucru îi obligă pe pescari să pescuiască cu precădere acele specii, spre detrimentul biodiversității, emblemă a Deltei Dunării. Cum s-au adaptat localnicii la cererea turismului în ultimele decenii în acest spațiu protejat, rezervație a Biosferei UNESCO? O cercetare antropologică relevă printr-un studiu la „firul ierbii” (sau a stufului, în cazul de față) atât consecințele pozitive, cât și cele negative.În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Cristina Barsonyhttps://antropedia.com/sfertulacademic/oana-ivan2/

Om Podcasten

Sfertul Academic este un proiect editorial digital care aduce împreună cercetători din științele sociale, actori și artiști ilustratori cu scopul de a populariza antropologia, oferind publicului larg acces la resurse fundamentate teoretic și înrădăcinate în cercetări de teren aprofundate, care de regulă au o circulație limitată la comunitatea academică. Apărută în anul 2020, colecția de debut a platformei Sfertul Academic reunește contribuțiile a 37 de cercetători din științele sociale, 13 ilustratori și 2 actori și cuprinde 40 de articole, fiecare dintre ele însoțite de versiunea podcast și de o ilustrație inspirată din conținutul textului. Temele abordate pun în lumină concepte centrale din teoria antropologică, cum ar fi: ordine morală, structură și agentivitate, cultură materială, relații de putere, relații de schimb, sisteme de cunoaștere, gen, identitate, sine și societate. Totodată, aduc perspective noi asupra unor subiecte familiare, de actualitate: mediu, migrație, inegalități sociale, privatizare, dezvoltare personală, turism, și altele. Nu în ultimul rând, dezvăluie lumi sociale mai puțin cunoscute, din România, dar și de peste hotare: Egipt, Ghana, Japonia, Rusia sau Abhazia sunt doar câteva dintre locurile pe care ni le aduc mai aproape cercetările incluse în acest volum digital. Celor 40 de articole publicate li se adaugă o nouă serie de 60 de materiale originale, pe același format: text, podcast și ilustrație, care vor fi publicate în intervalul ianuarie 2022 - mai 2023. Sfertul Academic este un proiect al start-up-ului de cercetare socială Antropedia, cofiinanțat de AFCN, inițiat și coordonat de Maria Rădan-Papasima. Coperta colecției este realizată de Alexandru Nimurad.