S7 Ep. 45 Gaming in cloud

Hai ca mai avem puțin și terminăm cu psihoza asta numită alegeri. Și ca să ne deconectăm zic să vorbim la Short Tech News de cum putem face rost de ceva joacă pe repede înainte. Având în vedere ca suntem atrași fără sa vrem în social media și ne mănâncă mult timp, avem joburi de la 8 la 5 care nu ne permit să fim așa liberi precum ne-am dori, acasă trebuie să facem mâncare și să ne ocupăm de cei dragi sau să învățăm după caz, timpul de destindere și de joacă s-a subțiat foarte mult! Și modul ăla în care te așezai liniștit la consolă sau la pc și aveai timp să se instaleze și să se încarce jocul s-a cam dus.

Om Podcasten

Tehnologia aproape că ne-a intrat în sânge! Cumva, lucrul acesta mai mult ca probabil s-a întâmplat de ceva vreme. Nu știu dacă în timp voi ajunge pe masa de operații ale medicilor din poveștile SF ale genului cyberpunk dar vreau să fiu martor la cât mai multe invenții și inovații posibile. Așadar, acest podcast se adresează celor care vor să stea împreună cu mine pe banca cunoașterii și să descoperim împreună cele mai noi și importante tehnologii. Totul vine la pachet cu păreri echilibrate și cu informații care să ne ajute să deslușim cele mai complicate puzzle-uri ale vieții moderne.Până data viitoare, să fie butonare!