FED crește rata dobânzii de referință

În acest episod vorbim despre deciziile FED care s-au ridicat conform așteptărilor și au adus optimism în ședința de miercuri, despre ultimele rezultate financiare de la Bursa locală, dar și despre ultima companie care a debutat în ringul bursei. Analiză BRD Cum pot să devin broker? Analiză Tehnică S&P 500

Om Podcasten

În fiecare săptămână facem o retrospectivă a celor mai importante informații care au mișcat atât Bursa de Valori București, cât și marile piețe de capital ale lumii. De asemenea, ne vom pregăti pentru următoarea săptămână încercând să identificăm acele acțiuni, obligațiuni, emitenți sau evenimente pe care ar trebui să le urmărim mai de aproape.