Portalul părintelui Pantelimon - Muntele (ep. 1)

Send us a textDupă o pauză nedorit de lungă, revenim în seria Con~vorbiri cu un interviu special, al cărui invitat este părintele Pantelimon, una dintre „inimile” de foc care bat la mănăstirea Oașa, respectiv Schitul Găbud de lângă Luduș. Și zicem de foc, pentru că doar focul iubirii de Domnul și de semeni poate aduce atâta căldură, atâta lumină în suflete și minți cât am simțit noi la interviu.Dă-ne de veste ce părere ai! Pe noi găsești și prin intermediul:· &nb...

Om Podcasten

Podcastul nostru a început cu o serie de predici și cateheze duminicale rostite în cadrul Sfintei Liturghii, la Capela Așezământului "Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Mucenic Iulian din Tars," situată în loc. Popești, com. Baciu, jud. Cluj.                                                                  Inginer și preot misionar al acestei capele, părintele Radu V. Bob se străduieste să aducă explicații lămuritoare cu privire la evenimentele din viața și activitatea Mântuitorului cuprinse în pericopele evanghelice duminicale, precum și explicații privitoare la ritmul liturgic al slujbelor bisericești.
De ce acest nume, poate vă veți întreba? Pentru că Vestea cea Bună a Evangheliei ne dăruiește suficientă pace, liniște interioară și de ce nu, curaj, în fața săptămânii care stă să înceapă. Iar „invitații" permanenți ai acestui podcast vor fi sfinții Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Nicolae Velimirovici, Nicolae Cabasila, părintele profesor Alexander Schmemann, precum și alții care ne vor ajuta să descifrăm tainele cuvintelor cerești.
În timp, s-au adăgat alte serii, noi și interesante, cum ar fi „În căutarea lui Aslan” - o căutare continuă și inedită, „Minuni” - cu niște întâmplări tare frumoase cu și despre sfinți și arhangheli, „Con~vorbiri” - cu niște povestiri tare... faine (că tot suntem la Cluj), „Tu ești” - care prezintă viețile unor fete foarte speciale, ajunse ulterior sfinte.
Dacă v-am făcut curioși, vă invităm să ascultați oricare dintre seriile amintite și să ne bucurăm împreună în Lumina credinței și a cunoașterii, pentru că, nu-i așa, Împărăția lui Dumnezeu este în primul rând cunoaștere, după cuvântul „Iar viața veșnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).